Palatul Cultural

Palatul Cultural a fost construit de Asociația Urbarială a Plugarilor Români din Reșița Română (înființată în anul 1892), ca loc de manifestare pentru Reuniunea de Cântări, Lectură și Muzică a Plugarilor Români din Reșița Română (înființată în 1894) și care a fost donat proaspăt-înființatei Asociații Culturale a Plugarilor Români din Reșița Română (înființată în 1932).

Construcția a fost ridicată acum 80 de ani, tot într-o perioadă de criză, după planurile arhitectului lugojean Victor Vlad. Arhitectura clădirii, străină acestor locuri, așa numită neo-brâncovenească, nu face altceva decât să marcheze atașamentul localnicilor față de Regatul României, cu care s-a unit Transilvania și Banatul în 1918.

Victor Vlad (n:1889, Lugoj; d:1967, Timișoara) a mai proiectat Catedrala ortodoxă Înălțarea Domnului din Târgu Mureș, Biserica ortodoxă din Mehala, Timișoara, Biserica ortodoxă din Iosefin, Timișoara și diferite biserici, ca cele de la Jimbolia, Cuptoare, Anina, Arad ș.a.

În anul 1929, planul clădirii suferă unele modificări, făcute de arhitectul Constantin Purcariu, de asemenea din Lugoj.

Sfințirea Palatului Cultural a avut loc în data de 29 iunie (Sf. Petru și Pavel) 1930.

La Palatul Cultural s-au ținut spectacole corale, de dans, teatru, vodevil și chiar operetă, dar a fost și loc de întâlnire a vechilor reșițeni la șezători și baluri; în incinta clădirii a funcționat și un cinematograf.

(articolul va fi completat cu noi informații)

« Prima pagină


cultural-01.jpg
cultural-02.jpg
cultural-03.jpg
cultural-04.jpg
cultural-05.jpg
cultural-06.jpg
cultural-07.jpg
cultural-08.jpg
cultural-09.jpg
cultural-10.jpg
cultural-11.jpg
cultural-12.jpg
cultural-13.jpg
cultural-14.jpg
cultural-15.jpg
cultural-16.jpg
cultural-17.jpg
cultural-18.jpg
cultural-19.jpg
cultural-20.jpg
cultural-21.jpg
cultural-22.jpg
cultural-23.jpg
cultural-24.jpg
cultural-25.jpg
cultural-26.jpg
cultural-27.jpg
cultural-28.jpg
cultural-29.jpg
cultural-30.jpg
cultural-31.jpg
cultural-32.jpg
cultural-33.jpg
cultural-34.jpg
cultural-35.jpg
cultural-36.jpg
cultural-37.jpg
cultural-38.jpg
cultural-39.jpg
cultural-40.jpg
cultural-41.jpg
cultural-42.jpg
cultural-43.jpg
cultural-44.jpg
cultural-45.jpg
cultural-46.jpg
cultural-47.jpg
cultural-48.jpg
cultural-49.jpg
cultural-50.jpg
cultural-51.jpg
cultural-52.jpg
cultural-53.jpg
cultural-54.jpg
cultural-55.jpg
cultural-56.jpg
cultural-57.jpg
cultural-58.jpg
cultural-59.jpg
cultural-60.jpg
cultural-61.jpg
cultural-62.jpg
cultural-63.jpg
cultural-64.jpg
cultural-65.jpg
cultural-66.jpg
cultural-67.jpg
cultural-68.jpg
cultural-69.jpg
cultural-70.jpg
cultural-71.jpg
cultural-72.jpg

« Prima pagină


Licența Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziție sub Licența Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creative Commons.